Zidurile din Bimini

Zidurile din Bimini (sau Zidul din Bimini, Zidul Bimini, Drumurile din Bimini sau Drumul Bimini) (engleză: Bimini Road sau Bimini Wall) sunt o serie de formațiuni subacvatice descoperite în 1968.[1] Ulterior au fost descoperite în zona Bahamas alte zeci de șosele subacvatice (unele paralele sau curbe) din dale dreptunghiulare și coloane din piatră sau uneori din marmură[2]. Explorări aeriene, care au început în 1968, au demonstrat existența a numeroase ansambluri de clădiri, șosele și fortificații scufundate în zona Bahamas (Bahamas Banks, Andros, Bimini, etc.), unele din clădiri fiind piramide, domuri gigantice, porturi sau platforme pe care se aflau cu mii de ani în urmă temple și bastioane. Lângă Bimini s-a găsit în apă un trunchi de piramidă cu dimensiunile bazei mici de 54x42 m, jumătatea inferioară fiind îngropată în nisip, în apropiere aflându-se un drum lat de 4 m și câteva coloane răsturnate.

harta: coordonate: 25.76N 79.28V

harta_zonei_Bimini
insula_Bimini
satellite_view_Bimini

Ipoteza formațiunilor naturale

În general se consideră că acestea sunt formațiuni geologice naturale, apărute ca urmare a unor neobișnuite depuneri de sedimente și pietre.
Printre geologii și antropologii care au studiat personal zona se numără Eugene Shinn[3],[4] de la ’’U.S. Geological Survey’’; Marshall McKusick[5],[6], un profesor asociat de antropologie la Universitatea din Iowa; W. Harrison[7] de la ’’Asociația Cercetărilor de Mediu’’, Virginia, Beach Virginia; Mahlon M. Ball și J.A. Gifford[8],[9] de la ’’Rosenstiel School of Marine and Atmospheric Science’’, Universitatea Miami; și Eric Davaud[10] și A. Strasser[11] de la Departamentul de Geologie și Paleontologie, Universitatea din Geneva, Elveția. După ce au inspectat și studiat Drumul Bimini, toți au ajuns la concluzia că este o formațiune naturală. John A. Gifford, un geolog profesionist, a petrecut un timp semnificativ studiind geologia Insulelor Bimini pentru teza sa de doctorat la Universitatea de la Miami[12]. Calvert și alții[13] au identificat mostrele pe care le-au luat din Drumul Bimini ca fiind pietre naturale de plajă (beachrock).

Ipoteza originii umane

Manson Valentine afirmă că ’’aceste structuri gigantice… la fel ca și desenele de la Nazca sau construcțiile de la Glastonbury Circle (30 m circumferință)… pot reprezenta un centru de ceremonie sau ceva asemănător și la fel ca celelalte structuri amintite… nu au nicin punct virtual de referință cu tehnologia noastră modernă, scopurile acestor creații majestuoase fiind absolut de neînțeles pentru noi’’[14]. Comandantul Jacques-Yves Cousteau a studiat zona și a ajuns la aceleași concluzii trase de Valentine și Dimitri Rebikoff: nu sunt formațiuni naturale, complexul de la Bahama Banks fiind opera unor populații din America. În niciun caz spaniolii din sec.XVI-XVII deoarece nu există documente scrise și ar fi trebuit să muncească (cu ce scop?) sub apă[15]. Civilizația precolumbiană locală olmecă care a realizat monumente impresionante are un stil diferit de cel al complexului scufundat de la Bahamas care se aseamănă mai mult cu cetățile Greciei miceniene sau a celor preincașe din Peru și Bolivia. Vârsta acestor construcții nu se știe, dar prin datarea cu metoda C14 a rădăcinilor de mangrove (amestec vegetal tropical care crește pe țărmurile marine mlăștinoase) fosilizate printre pietre au rezultat cca.12000 de ani. Conform geologiei submarine în zona Bahama Banks nivelul apei era cu 6 m mai mic în anii 6000 î.C., dar cum piramidele și terasele au minim 12000 de ani (metoda C14), nivelul mării era cu 12-14 m mai scăzut în anii 12-1000 î.C. Topirea ghețarilor din ultima glaciațiune (în anii 25000 î.C.) a inundat zone mari din Florida și Bahamas (pământuri unite odinioară în mase continentale conform geologilor). Prin mijlocul insulelor Bahamas există azi un canion foarte adânc numit ’’The Tongue of Ocean’’ (’’Limba Oceanului’’), care în timpul realizării construcțiilor, cu mii de ani în urmă, era probabil o strâmtoare sau un golf navigabil.

Prezentare Sci Fi Channel

Emisiunea canalului Sci Fi ’’Quest for Atlantis: Startling New Secrets’’[16] a prezentat mai multe locuri diferite în care există posibilitatea să se fi aflat continentul legendar Atlantida, iar unul dintre aceste locuri este drumul Bimini.

Bibliografie
1. Charles Berlitz "The Bermuda Triangle"
2. W. Harrison - revista "Science et Vie", iunie 1971
3. Shinn E.A., 2009, "The mystique of beachrock. Perspectives in Carbonate Geology: A Tribute to the Career of Robert Nathan Ginsburg, P. K. Swart, G. Eberli, and J.A. McKenzie", eds., pag.19-28. International Association of Sedimentologists Special Publication no.41
4. Shinn, E.A., 2004, "A Geologist's Adventures with Bimini Beachrock and Atlantis True Believers" "Skeptical Inquirer", v.28, no.1, pag.38–44
5. McKusick, M., 1979, "The Bimini underwater discoveries", Explorer Journal. v.58, no.1, pag.40-43
6. McKusick, M., and E.A. Shinn, 1980, "Bahamian Atlantis reconsidered." Nature. v.287, no.5777, pag.11-12
7. Harrison, W., 1971, "Atlantis undiscovered: Bimini, Bahamas." Nature. v.287, no.5777, pag.11-12
8. Gifford, J.A., and M.M. Ball, 1980, "Investigation of submerged beachrock deposits off Bimini" National Geographic Society Research Reports. v.12, pag.21–38
9. Gifford, J.A., 1973, "The Bimini cyclopean complex." International Journal of Nautical Archaeology and Underwater Exploration. v.2, no.1, pag.189
10. Davaud, E., and A. Strasser, 1984, "Progradation, cimentation, érosion: évolution sédimentaire et diagénétique récente d'un littoral carbonate (Bimini, Bahamas)." (Translated title: "Progradation, Cementation, Erosion; Recent Diagenetic and Sedimentary Evolution in a Carbonate Coastal Environment, Bimini, Bahamas.") Eclogae Geologicae Helvetiae v.77, no.3, pag.449-468
11. Strasser, A., and E. Davaud, 1986, "Formation of Holocene limestone sequences by progradation, cementation, and erosion; two examples from the Bahamas." Journal of Sedimentary Research. v.56, no.3, pag.422-428
12. Gifford, J.A., 1973, "A description of the geology of the Bimini Islands, Bahamas." Unpublished Master's thesis, University of Miami, Miami, Florida, 88 pag.
13. Calvert, P.M., D.S. Introne, J.J. Stipp, 1979, "University of Miami radiocarbon dates XIV. Radiocarbon." v.21, no.1, pag.107-112
14. Charles Berlitz "The Bermuda Triangle"
15. Dan Apostol "Terra - planeta vieții", Editura Sport-Turism, București, 1990
16. Scifi Channel, 2006, "Quest for Atlantis" "În căutarea Atlantidei", premiera iulie 2006

Vezi și

  • Atlantida
  • Triunghiul Bermudelor
  • Podul lui Adam (Adam's Bridge), Tamil Nadu, India
  • Ipoteza 1421 (1421 hypothesis)
  • Arheologia marină a Golfului Khambhat (Marine archaeology in the Gulf of Cambay), Marea Arabiei, lângă coasta Indiei
  • Monumentul Yonaguni (Yonaguni Monument), Japonia

Legături externe

Categorii: construcții gigantice construcții megalitice

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License