Experimentul Philadelphia

În timpul celui de-al doilea război mondial, toate ţările implicate în conflagraţie căutau o modalitate de a pune capăt cât mai repede ostilităţilor, iar pentru aceasta se luau în calcul cele mai fantastice idei. Era o perioadă în care rezultatul final prevala asupra prejudecăţilor de ordin teoretic. Nici Marina SUA nu constituia o excepţie, fiind obsedată de ideea realizării unui camuflaj perfect – arma secretă supremă, INVIZIBILITATEA: dacă o singură navă de război putea fi făcută invizibilă, ea ar fi putut da lovituri mortale inamicului.
Experimentul Philadelphia (proiect cu numele de cod ’’Curcubeu’’, ulterior redenumit ’’Phoenix’’) a fost studiat din punct de vedere teoretic încă din anii ’30 la Universitatea din Chicago, ulterior cercetările fiind continuate de Institutul de Studii Avansate. În realizarea acestui proiect au fost implicaţi de-a lungul timpului cei mai renumiţi savanţi americani, printre care dr. Nicolae Tesla, dr. Albert Einstein şi dr. John von Neumann. Primele teste complete au fost realizate abia în iulie 1943, însă personalul vasului a fost puternic afectat. Testul din august 1943 a constituit un adevărat dezastru pentru navă şi echipaj. Desigur, Marina militară a SUA a negat şi continuă să nege că acest experiment ar fi avut loc vreodată.
Primul experiment a avut loc în docurile marinei din Philadelphia şi tocmai de aceea acesta avea să devină celebru ulterior sub numele de ’’Experimentul Philadelphia’’. Acolo, distrugătorul DE 173 (cunoscut şi sub numele de U.S.S. Eldridge) a fost înzestrat cu sute de tone de echipament electronic. Ulterior s-a acreditat ideea că întregul experiment a pornit de la încercarea de transpunere în practică a unor aplicaţii directe ale Teoriei câmpului unificat a lui Albert Einstein. Rezultatele au fost de-a dreptul şocante: vasul a dispărut rapid şi complet din câmpul vizual într-o ceaţă verzuie. Martorii şi oamenii de ştiinţă care au asistat la experiment au rămas muţi de uimire. Apoi, după câteva minute, nava a reapărut în docul său din Philadelphia! Dar aceasta nu a fost totul. Ulterior s-a descoperit că în timpul celor câteva minute, nava a fost observată la un doc al Marinei din Norfolk, Virginia! Aşadar, nu este vorba doar de invizibilitate, ci şi de teleportare.
Odată cu distrugătorul a dispărut şi tot ce era la bord: sute de tone de echipament ştiinţific, echipaj, mobilier, absolut totul! Dintre cei aflaţi pe vas în momentul experimentului, mai mult de jumătate au suferit diferite efecte ale câmpurilor magnetice pulsatorii şi au fost internaţi la Spitalul Naval Bethseda, interzicându-li-se orice contact cu alte persoane. Oricum, niciunul nu şi-a revenit în totalitate, aşa încât din punct de vedere uman experimentul a constituit un dezastru total. Unii participanţi începeau să treacă prin ziduri, să redevină invizibili, să ia foc, să dispară temporar sau chiar definitiv.
Informaţii fragmentare care au circulat referitor la respectivul test, precizează că: ’’experimentul a fost realizat utilizându-se generatoare magnetice de tip naval, cunoscute sub numele de Degausere, ce au fost aduse la frecvenţa de rezonanţă, pentru a crea un imens câmp magnetic în jurul navei.’’ Oficial, Biroul de Informaţii al Marinei a dezminţit faptul că un asemenea experiment ar fi avut loc vreodată.
Unul din martorii-cheie ai acestui experiment a fost Alfred D. Bielek (alias Edward A. Cameron, n.1916), care, după ce a urmat cursurile mai multor universităţi, şi-a dat doctoratul în fizică (1939). După înrolarea sa în Marină, el a fost implicat direct în realizarea Experimentului Philadelphia. Modul în care el a fost în cele din urmă înlăturat din proiect şi i s-a schimbat identitatea este un exemplu elocvent al măsurilor luate pentru păstrarea secretului. Deşi declaraţiile sale referitoare la aspectele avute în vedere la realizarea proiectului au stat la baza scenariului unui film, nu a fost reliefată şi posibilitatea călătoriei în timp.
Bielek susţinea că sistemul original a fost alimentat iniţial de la un generator de 500 KW, iar ulterior de la altul de 2MW. Se presupune că într-unul din teste au fost utilizate trei câmpuri electromagnetice în loc de două, fapt ce a produs puternice descărcări electrice. Pentru circuitele de comandă s-au utilizat circa 3000 de tuburi electronice. În primele minute totul a mers bine: Eldridge a devenit invizibilă pentru radar, iar conturul său a devenit nedesluşit. Apoi a urmat un fulger albastru, iar nava a dispărut complet timp de trei ore. După ce nava a revenit, s-a observat că unele părţi ale sale fuseseră deteriorate. Efectele asupra echipajului au fost devastatoare.
Timp de patru zile s-a încercat găsirea unei explicaţii pentru efectele manifestate asupra oamenilor aflaţi la bord, dar nu s-a ajuns la nici o concluzie, aşa încât s-a hotărât reluarea testelor fără echipaj. Rezultatul ultimului test a fost distrugerea echipamentului electric datorită suprasolicitării, deşi s-a obţinut invizibilitatea navei timp de 20 de minute. Ulterior, distrugătorul a fost reechipat cu tehnică de luptă şi a reintrat în uzul Marinei militare.
Scurtă cronologie:
·1930 Chicago - Nicolae Tesla face primele referiri la o modalitate de a face lucrurile invizibile;
·1933 ia fiinţă Institutul de Studii Avansate din Princeton;
·1934 proiectul este avizat de Marina americană şi este luat în studiu de institutul de la Princeton, cu care colaborează Nicolae Tesla, Albert Einstein şi John Von Neumann;
·1936 Tesla preia conducerea proiectului ('36-'42);
·1940 un mic distrugător, fără echipaj, este testat cu succes;
·22 iulie 1943 - test cu echipaj: nava este făcută invizibilă timp de 15-20 minute; oamenii sunt afectaţi psihic şi mental;
·12 august 1943 - Marina cere modificarea echipamentului pentru a conferi navei doar invizibilitate radar.
După război, experimentele au fost reluate de matematicianul John Von Neumann (creatorul maşinii de calcul). Conform unor surse neoficiale, proiectul a fost continuat mult timp după terminarea războiului, fiind finalizate alte câteva etape:
1.Experimentul Philadelphia (Proiectul Rainbow, august 1943). Scopuri: obţinerea invizibilităţii şi încercare de călătorie spaţio-temporală;
2.Proiectul Phoenix I (1947-1968): realizat la o staţie radar din Montauk, N.Y. Scop: perfecţionarea tehnologiei Stealth şi controlul fenomenelor meteo prin utilizarea energiei orgonice descoperite de Wilhelm Reich;
3.Proiectul Phoenix II (1969-1979): interconectarea a 25 de staţii de satelit, foarte costisitoare, sponsorizare din partea ITT şi a grupului german Krupp. Scopuri: realizarea dispozitivelor de influenţare a minţii cu ajutorul razelor orgonice şi de amplificare a gândurilor;
4.Proiectul Phoenix III (1979-1983) în Montauk, N.Y. Scopuri: realizarea de călătorii în timp. Temponauţii se reîntorc instantaneu chiar în momentul plecării, aşa încât ei nu păstrează memoria celor văzute; deplasarea subiectului se face printr-un tunel turbionar. Se pare că experimentele sunt continuate în baze subterane.

Categorii: științe neconvenționale

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License