Dispozitivul Tesla de valorificare a energiei cosmice

Când cotidianul ’’The New York Times’’ a relatat în iunie 1902 despre un inventator ce susţinea că a realizat un generator electric care nu avea nevoie de un motor primar, Tesla i-a scris unui prieten că şi el inventase un astfel de dispozitiv. Mult mai tîrziu, în numărul din 10 iulie 1931 al ’’Brooklyn Eagle’’, Tesla anunţa că a reuşit să ’’valorifice energia razelor cosmice pentru punerea în mişcare a unui dispozitiv’’. În acelaşi articol, Nicolae mai preciza că ’’în urmă cu peste 25 de ani a început cercetările în vederea valorificării energiei razelor cosmice’’, iar în cele din urmă a reuşit.

bobina
dinam
faraday
homopolar
solar

În 1933 el relua aceeaşi aserţiune într-un articol apărut în numărul din 1 noiembrie al publicaţiei ’’New York American’’, sub titlul ’’Dispozitivul Tesla de valorificare a energiei cosmice’’. Cu respectiva ocazie el a afirmat: ’’Această nouă energie de propulsie a maşinilor va fi extrasă din energia fundamentală a Universului, energia cosmică a cărei sursă este Soarele şi care se găseşte pretutindeni în cantităţi nelimitate’’.
Ţinând cont că Tesla preciza în 1933 că invenţia fusese realizată cu ’’peste 25 de ani în urmă’’, aceasta înseamnă că dispozitivul despre care vorbea fusese construit încă dinainte de 1908. Un prim indiciu se găseşte într-o scrisoare trimisă în data de 10 iunie 1902 prietenului său, Robert U. Johnson, editor al ’’Century Magazine’’, în care Nicolae comenta un articol apărut în publicaţia ’’New York Herald’’, ce prezenta invenţia lui Clemente Figueras, un dispozitiv care genera electricitate fără a consuma combustibil. Mai mult, Tesla susţinea încă de atunci că şi el realizase un astfel de dispozitiv, dar nu oferea detalii suplimentare.
Se pare că prima descriere a dispozitivului poate fi găsită în patentul lui Tesla referitor la un ’’Aparat pentru utilizarea energiei radiante’’, emis în data de 5 noiembrie 1901. Conceptul din spatele vechilor termeni tehnici este simplu: o placă metalică izolată este ridicată în aer cât mai sus posibil, în timp ce o altă placă metalică este împământată, iar două fire leagă cele două plăci la bornele unui condensator.
Soarele, asemenea oricărei alte surse de radiaţii, proiectează permanent particule încărcate pozitiv, ce lovesc placa de sus şi îi transmit continuu acesteia sarcini electrice. Terminalul condensatorului opus celui conectat la pământ (un vast rezervor de electricitate negativă) se încarcă incontinuu cu un curent slab, determinat de potenţialul particulelor.
Această descriere pare să corespundă afirmaţiei lui Tesla că a realizat un generator propulsat cu ajutorul razelor cosmice. Cu toate acestea, în articolul ’’Problema creşterii energiei umane prin utilizarea Soarelui’’, apărut în 1900, Nicolae descrie o maşină autopropulsată ce îşi extrage energia necesară din mediul ambiant, un generator fără combustibil, total diferit de dispozitivul său de energie radiantă.
Articolul respectiv, apreciat de Tesla ca cel mai important publicat vreodată, a apărut în iunie 1900 în ’’The Century Illustrated Monthly Magazine’’, imediat după întoarcerea inventatorului din Colorado Springs. Titlul exact al capitolului care prezintă dispozitivul este ’’O îndepărtare de metodele cunoscute. Posibilitatea ca o maşină autopropulsată să fie capabilă să extragă energia din mediu asemenea unei fiinţe vii. Modalitatea ideală de a obţine forţă motrice’’.
Tesla a arătat că ideea i-a venit gândindu-se la opinia exprimată de Lordul Kelvin, conform căreia ar fi imposibil să se construiască un mecanism capabil să extragă şi să valorifice căldura mediului înconjurător. El şi-a imaginat un mănunchi de vergele metalice ce se întind de la pământ până în spaţiul cosmic. Pământul fiind mai cald decât spaţiul cosmic, căldura va circula de-a lungul barelor odată cu curentul electric, aşa încât nu ar fi necesar decât un cordon foarte lung care să lege cele două capetele ale barei metalice la un motor, ce ar continua să funcţioneze până când planeta ar ajunge la temperatura spaţiului cosmic. Acesta ar fi un motor neînsufleţit care ar răci o porţiune a mediului sub temperatura înconjurătoare şi ar funcţiona doar pe baza căldurii extrase, adică ar produce energie direct din mediu fără a consuma combustibil.
Tesla a descris în articol modul în care a lucrat la realizarea respectivului dispozitiv, precizând că a început să se gândească la principiul său de funcţionare încă din 1883, de pe vremea când era la Paris, dar nu a avut timp să se ocupe de invenţie deoarece a fost ocupat cu comercializarea generatoarelor şi motoarelor de curent alternativ. Nicolae a reluat cercetările abia în 1889 şi şi-a dat repede seama că un generator obişnuit ca al său nu va fi capabil să valorifice direct energia cosmică, concentrându-şi eforturile pentru realizarea proiectului turbinei.


Într-un articol scris în 1891 pentru ’’The Electrical Engineer’’, intitulat ’’Note referitoare la un dinam unipolar’’, Tesla face o analiză amănunţită asupra generatorului cu disc Faraday şi explică motivul ineficienţei sale. Mai mult, el prezintă propriile îmbunătăţiri aduse maşinii Faraday şi susţine că a proiectat un generator la care ’’curentul, odată ce a fost iniţializat, se poate autoîntreţine şi chiar poate creşte în intensitate’’.
În finalul articolului, Nicolae arată că ’’mai multe astfel de maşini… au fost construite de mine cu doi ani în urmă’’, adică în 1889. Aşadar, toate dovezile indică faptul că dinamul unipolar de formă turbionară reprezintă primul proiect al unei maşini capabile să producă electricitate în mod continuu, după ce a fost deconectată de la sursa exterioară de energie.
Proiectul lui Tesla diferea de al lui Faraday în două privinţe: în primul rând, Nicolae a folosit un magnet cu diametrul mai mare decât al discului, aşa încât acesta îl acoperea complet; în al doilea rând, el a împărţit discul în mai multe secţiuni după curbe spiralate ce duceau din centru către margine. În acest mod, Tesla a reuşit să utilizeze întreaga suprafaţă a discului pentru producerea curentului, fapt ce a dus la creşterea corespunzătoare a intensităţii acestuia şi la eliminarea celei mai mari probleme din orice sistem fizic: reacţia ce apare în urma oricărei acţiuni. Surprinzător, reacţia ce apare firesc în acest caz nu încetineşte sistemul ce o produce, ci amplifică energia sistemului.
Oricum, Tesla nu a fost mulţumit de acest generator autopropulsat, dinamul furnizând doar energia necesară funcţionării unei singure maşini, iar viziunea sa grandioasă l-a făcut să elaboreze o teorie pentru acest tip de maşină. Dacă ne imaginăm o mică gaură pe circumferinţa unui cilindru închis ce conţine foarte puţină energie şi care este amplasat într-un mediu cu energie ridicată, atunci energia va curge din exterior către interiorul cilindrului, iar permanentizarea acesteia poate permite producerea de energie în orice loc de pe glob.
El a descoperit că acest fenomen se poate realiza cu ajutorul unui piston ’’neconectat la nimic altceva şi perfect liber să vibreze cu o frecvenţă enormă’’. Nicolae a realizat un astfel de ’’oscilator mecanic’’, de fapt un motor cu abur utilizat pentru producerea curenţilor de înaltă frecvenţă. Cu cât mai repede lucrează pompa, cu atât mai eficientă este extragerea energiei cosmice. Cercetările au culminat cu demonstraţia publică a funcţionării ’’oscilatorului mecanic’’, efectuată de Tesla în 1893 la Târgul Internaţional din Chicago.


Tot în 1893, Tesla a solicitat un patent pentru o bobină ce poate constitui succesorul non-mecanic al dispozitivului său de extragere a energiei: brevetul nr.512340, ’’bobină pentru electromagneţi’’. Acesta prezintă o altă configuraţie stranie, ce utilizează doi conductori înseriaţi şi bobinaţi în spirală. În consideraţiile tehnice ale brevetului, Tesla a explicat că această bobină dublă poate înmagazina de câteva ori mai multă energie decât o bobină convenţională. Măsurătorile preliminare făcute unei astfel de bobine bifilare, de aceeaşi mărime şi cu acelaşi număr de spire ca ale unei bobine monofilare, au demonstrat existenţa unui câştig în tensiune.
Intenţia lui Tesla era să condenseze energia cuprinsă între pământ şi ionosferă, transformând-o în electricitate. El considera că Soarele este o sursă imensă de electricitate pozitivă, al cărui potenţial este de peste 200 miliarde volţi, în timp ce Pământul este încărcat cu o puternică sarcină negativă. Gigantica forţă electrică dintre aceste două corpuri cereşti se manifestă, cel puţin parţial, sub forma energiei cosmice.
În pofida mărimii impresionante a planetei, aceasta se comportă asemenea unui condensator. Între ionosfera ce reţine particulele pozitive şi masa negativă a pământului, pe o distanţă de 100 km, există o mare diferenţă de tensiune: circa 360.000 volţi. Cum gazele din atmosferă acţionează ca un izolator, zona dintre sol şi ionosferă înmagazinează o mare cantitate de energie. Deoarece pământul are o sarcină de 90.000 coulombi, atmosfera poate fi echivalată cu un capacitor de 0,25F supus unei tensiuni de 360.000 volţi. Ca urmare, energia stocată în atmosferă se ridică la valoarea de 1,6x1011 Jouli, echivalentă cu 4,5 MWh energie electrică.

Categorii: științe neconvenționale energie liberă și gratuită aparate și dispozitive free energy

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License