Convertorul de energie liberă Testatika

Convertorul de energie liberă ’’Testatika’’ funcţionează de câteva decenii în cadrul comunităţii religioase Methernitha din localitatea Linden (lângă Berna) din Elveţia, şi a fost dat în funcţiune după cercetări ce au durat peste două decenii. Inventatorul acestei maşini superbe, Paul Baumann, susţine că principiul său de funcţionare este similar cu cel al producerii fulgerelor în natură. Iată câteva elemente concrete:

  • Testatika este o maşină electrostatică de tip Wimshurst ce funcţionează cu propria sa energie, odată ce este pornită manual prin rotirea a două discuri în sensuri opuse!
  • Testatika nu numai că funcţionează cu propria sa energie, dar produce şi un considerabil surplus energetic, de circa 3kW! Această cantitate de energie este suficientă pentru a asigura independenţa energetică a unui apartament.
  • Maşina respectivă are dimensiunile 70x40x60 cm3 şi ocupă un volum de doar 0,168 metri cubi! Cu toate acestea, echipamentul poate furniza o tensiune continuă cuprinsă între 270 şi 320 Volţi şi un curent de cel puţin 10 Amperi, în funcţie de umiditatea aerului!
  • Testatika nu este un aparat de tip ’’perpetuum mobile’’, ci un generator electric ce colectează mari cantităţi de energie electrostatică liberă, înmagazinată în particulele ionizate din aer. Există totuşi anumite elemente tehnologice ce o diferenţiază de o maşină convenţională Wimshurst şi care sunt păstrate secrete de grupul Methernitha!

Generatoarele Testatika (în prezent funcţionează mai multe variante, de diferite puteri) nu sunt destinate însă introducerii în producţia de serie, ci sunt doar prototipuri de laborator, chiar dacă sunt relizate la un înalt nivel calitativ!
Aparatul se pune în funcţiune manual, prin rotirea celor două discuri în sensuri opuse, ce vor continua să se învârtească singure fără să fie necesar vreun alt impuls. Acest dispozitiv are doar două elemente mobile şi anume căile de rulare din centrele discurilor. Discurile sunt realizate din plastic aciclic, peste care a fost montat un grup de 50 de lamele din oţel sau secţiuni din aluminiu, dispuse la distanţe egale în jurul secţiunii mediane a fiecărui disc. Deşi nu este vizibil întotdeauna, există un mic dispozitiv ce face ca discurile să-şi păstreze constantă viteza de rotaţie în sensuri opuse.
Viteza de rotaţie a discurilor este cuprinsă între 50 şi 60 rotaţii/min şi este limitată la această valoare de impulsurile aplicate secţiunii magnetice a cadrului. Toţi cei ce au văzut acest generator de uz general în funcţiune sunt ferm convinşi că energia utilă este extrasă din atmosferă. Acest sistem de producere a energiei are la bază un Generator Electrostatic tip Wimshurst de înaltă tensiune, pe care membrii comunităţii elveţiene au reuşit să-l perfecţioneze în sensul extragerii, amplificării şi convertirii energiei atmosferice libere la nivele ridicate de putere.

testatika
testatika_1kw
testatika_3kw_fata
testatika_3kw_spate
testatika_10kw
testatika_30kw
testatika_300w
testatika_detaliu
testatika_foto
testatika_garden
testatika_glow
testatika_tinywork

După cum i-a precizat Paul Baumann unei persoane apropiate, pentru a înţelege modul de funcţionare a maşinii, trebuie înţeles experimentul următor: montajul este constituit din două plăci metalice, una din aluminiu şi alta din cupru, separate de un material izolator necunoscut (posibil hârtie sau plastic); acesta mai include un magnet în formă de potcoavă, pe care este realizată o înfăşurare realizată din sârmă de cupru, ce are capetele lipite. Paul Baumann a plasat acest condensator realizat din metale diferite între polii magnetului în formă de potcoavă, după care a conectat cele două plăci ale capacitorului la un voltmetru, iar aparatul de măsură a indicat iniţial o tensiune de câteva sute de volţi, după care valoarea a scăzut…
Datorită faptului că nu se cunoaşte tipul izolatorului folosit în construcţia condensatorului, experimentele efectuate de alţi cercetători într-o manieră similară nu au avut aceleaşi rezultate. După cum se ştie, dacă se încălzeşte plexiglasul până ce devine moale şi lipicios şi se aplică o tensiune înaltă pe două plăci metalice, care se lipesc de o parte şi de alta a masei de plastic, după ce plexiglasul se răceşte, plăcile rămân încărcate permanent cu sarcină electrostatică. Un fenomen similar se întâlneşte şi în cazul microfoanelor electrostatice ale casetofoanelor. Referitor la celelalte părţi componente ale maşinii se poate preciza că plăcile metalice, care colectează electricitatea statică fără a atinge discurile, sunt realizate din aluminiu perforat şi cupru, izolate cu plexiglas.

linden
testatika_1
testatika_2
testatika_cans
testatika_circuit
testatika_diagrama1
testatika_diagrama2
testatika_diagrama3
testatika_diagrama4
testatika_discharger
testatika_fig.a
testatika_fig.b
testatika_fig.c
testatika_fig1
testatika_fig2
testatika_fig3
testatika_fig4
testatika_fig5
testatika_fig6
testatika_fullcircuit
testatika_horse1
testatika_horse2
testatika_horse3
testatika_horse4
testatika_principle
testatika_recircuit
testatika_rectificator
testatika_swiss

Plăcile pot fi realizate din plastic, sticlă, cauciuc sau chiar din discuri vechi de pickup. Discurile contra-rotative determină moleculele de aer să se încarce electric prin mişcarea de frecare cu aerul aflat în contact permanent cu cele două discuri. În acest mod, discurile contra-rotative realizează o funcţie ce poate fi definită cel mai bine cu termenul de ’’încărcare diferenţială’’, în care unul din discuri devine încărcat negativ (prezintă un exces de electroni), iar celălalt devine încărcat pozitiv. Pentru a preveni o eventuală descărcare electrică, pe fiecare disc sunt ataşate la distanţe egale o serie de foiţe. Elementele colectoare captează sarcinile electrice şi le transferă în condensatorul de stocare. O perie de neutralizare echilibrează sarcinile existente pe plăcuţele metalice.
Ce este în cilindrii cei mari? Pentru mulţi observatori, cei doi cilindri amplasaţi în partea din faţă a regeneratorului Testatika constituie un mare mister. Din informaţiile disponibile, se pare că aceştia reprezintă o combinaţie realizată din doi cilindri din cupru intercalaţi cu 2 ecrane perforate din aluminiu. În mijloc sunt cel puţin 6 magneţi, pe care sunt realizate probabil înfăşurări bifilare, iar între magneţi există un spaţiu liber ce permite plasarea distaţierelor din plastic. În mijlocul magneţilor există o singură spirală din cupru sau aluminiu, ce poate constitui o masă comună pentru toate elementele.
Nu se ştie care este rolul magneţilor, dar se ştie că Nicolae Tesla a folosit un câmp magnetic pentru a obţine o tensiune continuă, într-o manieră asemănătoare redresoarelor de curent alternativ. Nu este exclus ca magneţii să aibă un rol similar celui valorificat de Hans Coler.
Caracteristici tehnice ale Convertorului Testatika

  • putere constantă de ieşire: 230Vx3A, pentru varianta de 3kW cu regim de funcţionare în impulsuri;
  • dimensiuni: 110x45x60 cm3;
  • greutatea: circa 20 kilograme;
  • autopropulsie a discurilor: după rotirea manuală a discurilor nu mai este folosită nici o altă sursă de energie; maşina poate fi mutată doar după ce este oprită;
  • temperatura din zona de acţiune a maşinii scade.

Se pare însă că există şi o variantă cu un singur disc de 4 ţoli, ce furnizează o putere de 300 waţi, despre care se ştie şi mai puţin. De pe anumite situri Internet pot fi descărcate câteva filme cu maşina în funcţiune.

Prezentare publică a maşinii Testatika

Stefan Hartmann şi Hans Holzherr au făcut cunoscute publicului unele din aspectele discutate la o întâlnire ce a avut loc în data de 4 august 1999, în cadrul căreia a fost făcută o prezentare a Maşinii Testatika în faţa a peste 30 de tehnicieni şi ingineri, ce au fost primiţi în vizită de comunitatea elveţiană Methernitha din Linden.
A fost prezentat un model Testatika, ale cărui discuri aveau 50 cm diametru. Maşina funcţiona deja în momentul în care vizitatorii au intrat în încăpere şi nu a fost oprită deloc pe tot timpul demonstraţiei (1,5 ore). Pentru început a fost folosit ca sarcină un bec de 100 waţi, ce a fost conectat timp de circa 10 secunde şi care a emis o lumină foarte puternică. A doua sarcină a constituit-o un element de încălzire în formă de ’’U’’, ce a atins temperatura maximă într-o secundă. Ceea ce a impresionat însă specialiştii a fost apariţia neaşteptată a unei descărcări electrice cu lungimea de aproximativ 1cm la realizarea contactului cu sarcina electrică. Aparatul era acoperit cu un capac din pexiglas, iar electrozii erau scoşi prin două găuri realizate în partea inferioară.
Stefan Hartmann: ’’Discurile şi-au micşorat rotaţia în momentul în care sarcina a fost cuplată?’’
Hans Holzherr: ’’Nu am remarcat acest lucru, dar atenţia mi-a fost atrasă de strălucirea lămpii. Discurile se roteau cu 15 rpm, adică erau foarte lente. Turaţia era reglată magnetic.’’
SH: ’’Ce impresie generală ţi-a făcut?’’
HH: ’’A fost deosebit de impresionant! Era ceva greu de crezut, ţinând cont de viteza mică de rotaţie. În orice caz, fenomenul nu poate fi explicat doar prin termenii electrostatici specifici maşinii Wimshurst. Se pare că plăcile perforate au o ”cheie” funcţională… În afară de electrozi mai există un anumit număr de mici blocuri din plexiglas cu plăci perforate lipite, al căror rol nu este cunoscut. Dispozitivul se compune dintr-un braţ orizontal din plastic cu câte o mică placă rectangulară din plexiglas lipită de fiecare parte a braţului. Partea inferioară a braţului este acoperită cu folii perforate din aluminiu (găuri pătrate), în timp ce porţiunea inferioară a plăcilor este acoperită cu o plasă de sârmă.
Sub fiecare placă sunt lipite alte 5 plăci suplimentare. De asemenea, între fiecare pereche de plăci dintre cele 2 blocuri există o plasă de sârmă. De la plasa plăcii inferioare pleacă un fir către cele 2 condensatoare, care sunt legate în paralel. Baumann a apucat respectivul braţ cu ambele mâini şi l-a mişcat înainte şi înapoi de vreo 10 ori (nu a fost posibilă o rotaţie completă din cauza condensatorilor), apoi a măsurat tensiunea continuă cu un instrument digital de măsură: 60 volţi. La scurtcircuitarea condensatorilor s-a auzit un trosnet pternic… Baumann a precizat că dacă se folosesc folii din metal (în locul plasei din sârmă) efectul nu se produce.’’
SH: ’’Maşina a funcţionat tot timpul, o oră şi jumătate?’’
HH: ’’Da. Dacă aveţi o imaginaţie incredibil de bogată, puteţi să vă închipuiţi nişte baterii extrem de plate dispuse în postamentul maşinii, dar este mai mult decât evident că acestea s-ar fi epuizat cu siguranţă în timpul demonstraţiei. Există un considerent care nu trebuie ignorat: Comunitatea Methernitha nu a realizat această demonstraţie în scop comercial sau publicitar, ci doar pentru a arăta că această tehnologie există și funcționează în condiții foarte bune de câteva decenii.’’
SH: ’’Aţi putut atinge maşina? Postamentul este gol, conţine ceva sau este realizat din lemn masiv?’’
HH: ’’Ne-a fost interzis să atingem maşina cu discurile de 50 cm şi deci nu pot să spun nimic despre modul în care este realizat postamentul; aparent este lemn solid. Dar am putut atinge un model mai mic, ale cărui discuri aveau diametrul de 12 cm; am putut chiar să-l ridicăm în timp ce discurile se roteau şi am profitat de ocazie pentru a-l examina. Atmosfera a fost destinsă, iar faptul că eram un grup de peste 30 de persoane, ne-a permis o oarecare libertate de mişcare. Apropo, doar primele modele aveau discuri antrenate de un minimotor electric alimentat de la un condensator reîncărcat continuu.’’
SH: ’’Învelişul din plastic era pentru protecţia la înalta tensiune?’’
HH: ’’Cred că este folosit şi pentru protecţia împotriva prafului. Maşina este o frumuseţe…’’
SH: ’’Conform informaţiilor anterioare, viteza de rotaţie era de 50 rpm!’’
HH: ’’Aşa ştiam şi eu. La această demonstraţie viteza a fost însă de 15 rpm. Există şi un anumit număr de blocuri din plexiglas pe care sunt lipite folii perforate, a căror rol a rămas necunoscut.’’
SH: ’’Aha. Foarte ciudat. Să fie ”antene speciale”?’’
HH: ’’Nu ştiu. Unele aveau folii perforate lipite pe ambele părţi, aşa încât pot fi condensatori; altele aveau doar o folie perforată îndoită peste un capăt al blocului de plexiglas, acoperind marginile. După vizita mea am făcut o diagramă cu principiul experimentului. Recent am cunoscut o persoană care a încercat să reproducă maşina Testatika cu discurile de 50cm, dar nu a reuşit să genereze energie. Desigur, un generator Wimshurst nu generează electricitate fără a cunoaşte secretele maşinii de la Methernitha.’’
SH: ’’Aparent, domnii Baumann şi Bosshardt erau dispuşi să dea informaţii în ziua demonstraţiei!’’
HH: ’’Da. Din păcate nu prea înţelegeam ce spunea Baumann, deoarece vorbea încet şi repede, folosind termeni neştiinţifici. Oricum, este foarte interesant că a răspuns întrebării mele, referitoare la utilizarea clorurii de radiu: un NU categoric.’’
SH: ’’Au evitat să vă prezinte anumite părţi ale maşinii?’’
HH: ’’Nu. Probabil că nu toate secretele maşinii sunt vizibile. De exemplu, contează atât orientarea plăcilor din plexiglas, cât şi materialele ce se folosesc la construcţia anumitor elemente.’’
SH: ’’Modelul mai mic a fost conectat la o sarcină?’’
HH: ’’Modelul de 12 cm furniza 130 volţi şi a fost legat la o sarcină formată din 2 becuri şi un rezistor, de valori necunoscute. Oricum, doi vizitatori ce au încercat să scurtcircuiteze bornele au suferit un şoc electric! Interesant este şi faptul că aparatul digital de măsură a arătat doar pentru o secundă 130 volţi, după care nu a mai indicat nimic; ulterior măsurătorile s-au realizat cu un aparat analogic de măsură. Modelul Testatika mai mic este mult mai simplu şi diferă de modelul de 50 cm. ’’
SH: ’’Erau bobine bifilare în sticlele Leyda?’’
HH: ’’Nu am văzut, dar Baumann a spus că în capacitorii mari sunt 20 de straturi din tablă perforată!’’
SH: ’’Există vreo diodă pe undeva?’’
HH: ’’Da, probabil că este elementul din partea superioară, despre care a menţionat şi Baumann. La modelul original părea să fie realizată doar dintr-o bobină obişnuită înfăşurată în jurul unui fir central orizontal. Oricum nu am putut să observ prea bine elementul.’’


Cu ocazia unei alte vizite, la discuţiile ce au avut loc în laboratorul din Linden au participat un membru al comunităţii Methernitha (M) şi doi cetăţeni germani (D):
M: ’’Nu este încă terminat, mai sunt de montat câteva segmente. Doar după aceea va începe să funcţioneze.’’
D: ’’Aceştia sunt magneţi?’’
M: ’’Nu, acelea sunt aliaje speciale.’’
D: ’’Acelea sunt foiţe de magnet?’’
M: ’’Se pot magnetiza.’’
D: ’’O foiţă magnetică este aceasta.’’
M: ’’Vedeţi că sunt două instrumente de măsură, ce indică 4kW la ieşire. Este ceea ce a văzut dr.Winter.’’
D: ’’Furnizează 4kW?’’
M: ’’Jumătate din puterea unui dublu-convertor.’’
D: ’’De ce nu le-aţi montat în paralel, în loc să le faceţi cu diametrul mai mare? ’’
M: ’’Intenţionăm să realizăm şi o astfel de variantă.’’
D: ’’Cum este mai avantajos să se construiască, un motaj în paralel sau unul mai mare?’’
M: ’’Cred că ar fi cam acelaşi lucru, puterea putând ajunge la 20kW.’’
D: ’’20kW?’’
M: ’’Da. Iar acolo mai există o maşină, conectată în tandem.’’
D: ’’Îi văd partea din faţă.’’
M: ’’Aceea este în tandem.’’
D: ’’Se pot face mai mici?’’
M: ’’Da, dar trebuie conectate 6 sau 8 în tandem.’’
D: ’’Şi discurile au 50-60 rotaţii pe secundă?’’
M: ’’Da. Acelea sunt condensatoarele.’’
D: ’’Acelea sunt recipientele Leyda?’’
M: ’’Da şi de acolo se preia curentul.’’
D: ’’Este clar. Cu ce este dirijată energia?’’
M: ’’Energia este dirijată apoi pe aici şi este întărită.’’
D: ’’Cum?’’
M: ’’Cu ajutorul unui transformator.’’
D: ’’Este convertită?’’
M: ’’Nu, este ridicată. Noi avem curent continuu.’’
D: ’’Aici tensiunea este de 20kV?’’
M: ’’Nu, acelea sunt de 100kV.’’
D: ’’100kV?’’
M: ’’Da. De aceea este acea flamă.’’
D: ’’După care energia unde se îndreaptă?’’
M: ’’După aceea energia coboară în condensatori, unde este stocată.’’
D: ’’Pe sticlele strâmbe de nişă?’’
M: ’’Da, pe sticlele strâmbe de nişă. Şi de acolo este furnizată uniform către consumatori.’’


Albert Hauser a vizitat comunitatea Methernitha din localitatea elveţiană Linden în 1986. În timpul celor 4 ore cât a durat vizita, el a fost însoţit de doi cunoscuţi de-ai săi şi a făcut câteva observaţii remarcabile. Membrii comunităţii, ce se consideră protocreştini, i-au cerut să nu facă publicitate maşinilor Testatika aflate în funcţiune în localitatea elveţiană. Comunitatea de circa 200 persoane aplică pricipiile creştinismului în întreaga lor viaţă cotidiană: în şcoli, în ateliere şi la studioul de film. Ei nu au dorit să facă publice rezultatele obţinute după 25 de ani de cercetări, pentru a evita posibilele abuzuri din partea anumitor persoane.
În timpul vizitei efectuate de Hauser a fost prezentată o maşină în greutate de circa 20 kg, realizată cu materiale obişnuite, ce furniza 1kW. Suportul de bază era realizat din lemn, iar celelalte elemente erau realizate din plexiglas. Elementelor componente le-au fost găsite similitudini în natură:
(a) ”norul”: 1 disc din plexiglas cu dimensiunile de 500x5mm şi 50 de lamele crom-oţel de mărime 0,2x20x160mm, plasate pe suprafaţa exterioară;
(b) ”pământul”: 1 disc cu aceleaşi dimensiuni şi realizat din acelaşi material, de culoare închisă, ce se roteşte în sens opus şi care are lamelele plasate de ambele părţi;
(c) roata magnetică ce temporizează funcţionarea discurilor (menţine frecvenţa de rotaţie la 60rpm); discurile sunt conectate cu ajutorul unei curele de transmisie flexibile;
(d) lamelele au fost magnetizate şi realizate dintr-un material protejat la oxidarea prin efectul corona;
(e) toate lamelele (8 bucăţi pe faţă şi 8 pe spate) sunt realizate din foi perforate din metal şi niciuna nu atinge discurile;
(f) ţevile concentrice acrilice sunt plasate între 3 ţevi izolate perforate;
(g) un condensator ”fals” mai mic;
(h) magneţii în formă de potcoavă au înfăşurări bifilare, iar între capetele potcoavei sunt câteva straturi de izolatori şi metal;
(i) un redresor realizat dintr-o placă metalică perforată dispusă vertical.
Conform observaţiilor lui Hauser, asemănarea cu maşina Wimshurst clasică este evidentă. Cu toate acestea, din cei 6 electrozi ai generatorului electrostatic, 4 au contact cu discurile, ceea ce nu se întâmplă în cazul maşinii Testatika. Se ridică şi unele întrebări referitoare la magnetul central şi la izolatori. Conform declaraţiilor făcute de alţi vizitatori, există o maşină şi mai mică, ce a fost testată de câţiva doritori şi care generează circa 200 waţi. Surprinzător, respectivul model simplificat nu cântăreşte decât 1 kilogram, iar discurile sale nu au decât 12 cm diametru.

Categorii: științe neconvenționale energie liberă și gratuită aparate și dispozitive free energy

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License