Convertorul de energie liberă Moray

La începutul secolului XX, dr.T.Henry Moray din Salt Lake City a realizat un dispozitiv ce capta energia undelor de frecvenţă ultraînaltă provenite de spaţiul cosmic. În varianta finală, Moray era capabil să producă 50 kilowaţi cu un dispozitiv ce cântărea doar 30 kilograme. Aparent paradoxal, deşi a prezentat dispozitivul său de nenumărate ori oamenilor de ştiinţă şi inginerilor, Moray nu a reuşit să strângă fondurile necesare producerii pe scară largă a respectivului generator.
Încă de când era copil, Moray a fost fascinat de cel mai mare geniu electrotehnic al tuturor timpurilor, inventatorul american de origine română Nicolae Tesla. Imaginaţia sa a fost înflăcărată de afirmaţiile lui Tesla referitoare la existența unei surse de energie infinit mai puternice decât electricitatea obișnuită, energie ce se găseşte pretutindeni în Univers, inclusiv pe Terra. După ce a absolvit liceul din Salt Lake City, Moray a plecat la studii în străinătate şi a luat doctoratul în electrotehnică la Universitatea Upsala din Suedia, în perioada 1912-1914.
Imediat după terminarea războiului, Moray a realizat primul său dispozitiv ce convertea energia liberă în energie electrică şi a continuat să perfecţioneze generatoarele energetice în timpul său liber. În anii ’20 şi ’30 el a îmbunătăţit permanent caracteristicile dispozitivelor sale, în special cele ale tubului detector (singurul secret rămas nedivulgat de Moray). Conform unor informaţii publicate de revista ’’Fate Magazine’’ în iulie 1956 (pag.36-42), dispozitivul Moray era un amplificator obişnuit de semnale RF, ce cuprindea Tubul Moray. Mai precis, era vorba de un amplificator de clasă A, la care sarcina era cuplată adaptiv cu ajutorul unui transformator. Dispozitivul Moray poate fi descris ca fiind un circuit rezonant L-C de înaltă frecvență cu mai multe trepte, ce utiliza noi tipuri de detectoare şi tuburi oscilante.
La primele dispozitive Moray, acesta a folosit o antenă şi împământare. Semnalele de radiofrecvenţă erau aplicate circuitului RLC în vederea producerii oscilaţiilor de înaltă frecvenţă, iar circuitul era acordat la rezonanţă pentru a oferi curentul maxim. Detectorul cu germaniu are un factor mare de amplificare, datorat multiplicării în avalanşă a electronilor. Circuitul descarcă excesul de energie într-un al doilea oscilator, unde este prelucrat într-un mod asemănător. Îmbunătăţirile ulterioare ale proiectului au dus la eliminarea antenei şi a împământării, dar a fost necesară aplicarea unui oscilaţii iniţiale pentru amorsarea dispozitivului. Întrebuinţarea corectă acestei tehnologii poate fi de o importanţă imensă pentru întreaga umanitate.
În cartea sa, ’’Oceanul de Energie în care Pământul pluteşte’’, Moray a prezentat dovezi extrem de concrete conform cărora el a inventat primul tranzistor încă din 1925, cu mult timp înainte de recunoaşterea oficială a descoperirii. Se pare că în interiorul tubului cu rolul de detector al convertorului Moray de energie liberă, a fost plasată o pilulă rotundă mică din zinc triboluminiscent (material semiconductor). Solicitarea pentru obţinerea brevetului a fost depusă în data de 13 iulie 1931, cu mult înainte de descoperirea tranzistorului de către Laboratoarele Bell. În figură, dispozitivul Moray furnizează energia electrică necesară aprinderii unui număr de 35 becuri a câte 100 waţi fiecare şi funcţionării unui element termic cu puterea de 1200 waţi.

tabletop

Au fost realizate nenumărate teste de laborator cu dispozitivul Moray în prezenţa inginerilor electrotehnişti, a profesorilor, congresmenilor, demnitarilor şi altor vizitatori. De câteva ori experienţele au fost efectuate chiar în teren viran, departe de orice linie de înaltă tensiune, fapt ce a demonstrat fără putinţă de tăgadă că nu era vorba de nici o farsă şi că nu erau utilizate fire ascunse pentru alimentarea cu energie.
Mai mult chiar, Moray le-a permis unor investigatori independenţi să dezasambleze complet dispozitivul său şi să îl reasambleze la loc, iar după activare, generatorul a fost capabil să furnizeze din nou energie electrică tuturor consumatorilor. Toate testele au demonstrat că dispozitivul putea produce mult mai multă energie decât consuma şi nimeni nu a fost capabil să aducă vreun argument că era vorba de o farsă. Mai mult chiar, există foarte multe mărturii semnate de fizicieni, ingineri electrotehnişti şi oameni de ştiinţă ce au asistat la experimentele de laborator ale lui Moray şi care au avut ocazia să se convingă dincolo de cea mai mică urmă de îndoială că respectivul dispozitiv era capabil să furnizeze energie electrică.
Moray a devenit foarte precaut în urma repetatelor tentative de a obţine toate detaliile tehnice de realizare a dispozitivului. De altfel John a încercat să continue activitatea tatălui său, după moartea lui Thomas în mai 1974. John Moray este de părere dispozitivul reuşea să convertească razele de înaltă energie provenite din spaţiul cosmic, prin rezonanţa subarmonicelor, în energie electrică utilă. El consideră că termenul de ’’rază cosmică’’ este foarte asemănător conceptului modern de ’’energie a punctului zero’’ a stării de vacuum.
T. Henry Moray considera că spaţiul este plin cu vibraţii cu o frecvenţă extrem de înaltă, ce transportă cantităţi gigantice de energie pură. În viziunea sa, preluată de la Nicolae Tesla, Universul dinamic reprezintă o sursă turbulentă de mare energie, asemenea unui ocean străbătut de valuri pe întreaga sa suprafaţă. Ulterior, Clifford şi Einstein s-au apropiat de această viziune prin crearea unei noi ramuri a fizicii, denumite ’’geometrodinamica cuantică’’, ce studiază schimburile energetice care au loc în piesele mici şi care consideră că la dimensiuni foarte mici spaţiul oscilează cu o frecvenţă extrem de ridicată, ce încorporează o cantitate enormă de energie.
Pe vremea lui Moray, Teoria Relativităţii nu reprezenta decât un aspect ciudat al fizicii, respins de majoritatea savanţilor, iar fizica cuantică era încă în fază incipientă. Nu exista nici o teorie care să admită faptul că în spaţiul cosmic există cantităţi impresionante de energie, cu atât mai puţin una care să susţină faptul că întregul spațiu-vacuum cuprinde în orice punct al său cantități gigantice de enegie.
De-a lungul deceniilor concepţiile s-au modificat, iar actualii adepţi ai geometrodinamicii cuantice confirmă adevărul viziunii originale a lui Tesla. Astăzi este acceptat faptul că în oricare centimetru cub din spaţiul-vacuum există o energie echivalentă cu energia cuprinsă într-o masă de 1080–10120 grame de materie! Astfel, ideea principală a tezei lui Moray – faptul că eterul conţine cantităţi nelimitate de energie – este confirmată în prezent.
Din acest punct de vedere, spaţiul nu reprezintă altceva decât un imens ocean energetic zbuciumat, iar dispozitivul lui Moray nu capta decât o părticică infimă din giganticul potenţial permanent disponibil. De vreme ce teza sa este corectă, nu ar mai rămâne decât să se găsească mijloacele practice cele mai eficiente, capabile să rezolve problema energiei odată pentru totdeauna. Cu un dispozitiv adecvat, energia poate fi furnizată gratuit, în orice moment şi loc şi în orice cantitate.
Cu ocazia unui experiment, Moray a menţinut în funcţiune dispozitivul său timp de 150 de ore, fără nici un fel de conexiune la sursele externe de energie, producând peste 50 kilowaţi şi a descoperit că se puteau colecta alţi 50 kilowaţi printr-o simplă modificare a dispozitivului. După ce a oprit echipamentul din funcţionare, el a demonstrat odată pentru totdeauna că dispozitivul său genera energie electrică din sursă naturală, fără a folosi baterii sau alte surse externe de energie. În timpul testului nici un element al dispozitivului nu s-a încălzit, temperatura tuturor componentelor menţinându-se constantă.
Lipsa pierderilor termice din dispozitivul Moray este ilogică din punctul de vedere al teoriei electromagnetismului clasic şi evidenţiază cu claritate afirmaţia inventatorului conform căruia dispozitivul colectează doar o mică parte din energia permanent disponibilă prin rezonanţa subarmonicelor şi sincronizarea cu oscilaţiile cosmice de frecvenţă ultraînaltă. Cu alte cuvinte, de vreme ce dipozitivul îşi păstra constantă temperatura, este evident că energia era doar colectată şi nu produsă de respectivul generator, fiind cunoscut faptul că obţinerea energiei cu ajutorul generatoarelor convenţionale este însoţită în mod obligatoriu de pierderi termice în rezistenţa elementelor componente ale circuitului.
Dispozitivul lui Moray cuprindea 29 de blocuri funcţionale realizate cu tuburi speciale, care erau dificil de produs (doar 1 din 4 îndeplinea cerinţele de funcţionare) şi costau circa 500 de dolari fiecare. La vremea respectivă era destul de dificil de obţinut materiale suficient de pure pentru a realiza amestecul necesar funcţionării la parametrii maximi ai tubului. Moray a precizat că dispozitivul său era bazat pe un amestec ce acţiona ca o poartă unidirecţională pentru oscilaţiile spaţiale ultraînalte, ce permit energiei să curgă într-o singură direcţie. Asamblarea mai multor etaje permitea colectarea unei cantităţi suficiente de energie pentru alimentarea unui consumator obişnuit. Teoretic nu exista nici o limită a numărului de colectori ce puteau fi adăugaţi şi deci nu exista nici o limită a energiei ce putea fi captată.
Mărimea prototipului dispozitivului ’’energetic radiant’’ (NU este bazat pe fenomenul de radioactivitate!) al lui T.H. Moray avea dimensiunile 100x65x55 cm3, greutatea de 30 kilograme şi era capabil să furnizeze 60 kilowaţi. S-a estimat că distanţa maximă ce putea fi parcursă de un avion propulsat cu ajutorul dispozitivului ’’energetic radiant’’ putea fi nelimitată, iar zgomotul produs de elice putea fi redus la valori insignifiante.
Echipamentul era astfel proiectat încât să capteze prin rezonanţă energia cosmică ce îl străbătea, oscilaţiile produse de dispozitiv fiind sincrone cu oscilaţiile provenite din spaţiul galactic. La vremea respectivă s-a apreciat că este posibil să se realizeze un dispozitiv care să capteze energia undelor ce străbat Universul într-un mod asemănător receptoarelor ce captează undele radio: aşa cum radioul transformă undele electrice în sunete, dispozitivul Moray transformă energia undelor cosmice în căldură, lumină sau electricitate. În timp ce un radioreceptor captează undele electromagnetice transmise de om, dispozitivul ’’energetic radiant’’ captează undele energetice din Univers şi le converteşte în electricitate. La fel ca în cazul recepţiei undelor radio, circuitul ’’radiant energetic’’ este acordat pentru a corespunde unei anumite frecvenţe.

Categorii: științe neconvenționale energie liberă și gratuită aparate și dispozitive free energy

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License