Convertorul de energie liberă Hubbard

Încă de când s-a inventat roata s-au căutat şi mijloacele de a o pune în mişcare, pe durate cât mai lungi şi cu costuri cât mai mici. Se pare că mişcarea perpetuă a fost dintotdeauna visul fantastic al omenirii, iar unii oameni au pretins că au realizat acest lucru. Alfred M. Hubbard pare să fie unul din aceştia. Gaston Burridge a numit dispozitivul construit de Hubbard în 1921, ’’Transformator’’, deoarece presupunea că transformă un anumit tip de energie în alta.
Hubbard s-a născut în Seattle, Washington şi a început să lucreze la dispozitivul său încă de la vârsta de 16 ani; în doar 3 ani a reuşit să facă un prototip funcţional. Vestea construirii transformatorului a făcut înconjurul oraşului. În ediţia din 17 decembrie 1919 a cotidianului ’’Post Intelligencer’’, apărea pe prima pagină un articol cu titlul ’’Noul dispozitiv energetic al lui Hubbard nu este o farsă’’, semnat de profesorul de fizică William E. Smith, de la Colegiul din Seattle. În interviul acordat referitor la respectivul subiect, Smith a declarat că a examinat amănunţit dispozitivul şi că nu a descoperit nici o fraudă. Profesorul a mai ţinut să precizeze că ’’invenţia lui Hubbard este destinată înlocuirii actualilor generatori de electricitate şi va propulsa teoria şi practica electromagnetismului dincolo de cele mai îndrăzneţe vise ale oamenilor de ştiinţă’’.

hubbard
bobina_hubbard
traf_hubbard
traf_hubbard_1
traf_hubbard_2
traf_hubbard_3

Aparent, transformatorul Hubbard nu utilizează metodele convenţionale de producere a energiei electrice şi nu respectă legile conservării energiei. Iniţial, inventatorul a susţinut că energia este captată din mediul ambiant, dar oamenii de ştiinţă au ’’deviat’’ chestiunea în domeniul radiaţiilor electromagnetice naturale. De aici şi până la fenomenul de radioactivitate nu a mai fost decât un singur pas, pe care cei interesaţi l-au făcut imediat, obstrucţionând o tehnologie ce le-ar fi subminat ireversibil puterea.
După sistarea cercetărilor, profesorul Smith a refuzat să mai dea detalii referitoare la modul de realizare a dispozitivului, menţionând doar că acesta furniza energie electrică sub formă de curent alternativ. Nu a precizat nici tensiunea şi nici intensitatea sau frecvenţa curentului. Unele fotografii publicate în ziare au indicat faptul că aparatul, ce era suficient de mic pentru a fi ţinut cu ambele mâini (35 cm diametru şi 35 cm înălţime), reuşea să aprindă un bec de 900 waţi.
Unul din cele mai interesante experimente făcute cu Transformatorul Hubbard a fost propulsarea unei bărci cu motor în Portage Bay, lângă Seattle. Un motor electric de 35 CP a fost conectat la transformatorul Hubbard, care a furnizat suficientă energie pentru a propulsa barca cu viteză. Demonstraţia a durat câteva ore şi a produs senzaţie. Testul a necesitat foarte multă energie, ce ar fi epuizat orice baterie. Ţinând cont de rezultatele acestui test, se pot face câteva presupuneri: frecvenţa curentului electric a fost de 50-60 de cicluri pe secundă, însă tensiunea generată era mai mare de 220 volţi, deoarece este puţin probabil ca un motor de 35 CP să fi fost alimentat cu 110 volţi.
La scurt timp după demonstraţie ziarele nu au mai amintit nimic de Hubbard, care s-a angajat la compania ’’Radium Chemical’’ din Pittsburgh. Articolele au fost reluate numărul din 27 februarie 1928 a cotidianului ’’Post Intelligencer’’ din Seattle, care făcea referiri la un motor fără combustibil proiectat şi construit de Lester J. Hendershot din Detroit.
Într-un interviu acordat de Hubbard, acesta a declarat că a vândut 50% din patentul transformatorului, companiei ’’Radium Chemical’’ pentru a obţine fondurile necesare perfecţionării invenţiei. Ulterior compania a făcut presiuni asupra lui pentru a cumpăra întregul patent, dar Hubbard a refuzat. Gaston Burridge a investigat această chestiune, însă vicepreşedintele Grange Taylor, a declarat că nici unul din angajaţii concernului nu-şi mai aminteşte de dispozitivul Hubbard şi nu există nici informaţii referitoare la respectiva invenţie.
O descriere succintă a transformatorului ar fi aceasta: înfăşurarea primară era realizată prin bobinarea unui tub nemagnetic cu sârmă de cupru izolată (dimensiunile nu se cunosc). În interiorul gol al acestui tub sunt o serie de sârme subţiri magnetice din oţel, a căror polaritate poate fi aceeaşi sau poate alterna. În jurul acestui tub central erau amplasate 8 bobine realizate prin înfăşurarea a 8 miezuri magnetice din oţel, ce erau dispuse în paralel. Înfăşurările bobinelor externe erau conectate în serie şi formau ceea ce poate fi considerat secundarul transformatorului.
După cum se poate observa din fotografiile păstrate, numărul spirelor înfăşurărilor secundarului era cu mult mai mare decât cel al înfăşurării primare, ceea ce ne duce la concluzia că poate fi vorba de un transformator ridicător de tensiune. Existenţa unei tensiuni mai ridicate în secundar decât în primar implică existenţa unui curent mai mic. Nu există părţi mobile, transformatorul funcţionează silenţios şi odată ce bobinele sunt excitate, dispozitivul începe să funcţioneze. Din câte se ştie, nu a fost emis nici un brevet pentru dispozitivul inventat de Hubbard şi deşi lista patentelor companiei ’’Radium Chemical’’ este lungă, niciunul nu face vreo referire la invenţia lui Alfred.

Categorii: științe neconvenționale energie liberă și gratuită aparate și dispozitive free energy

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License