Convertorul de energie liberă Floyd Sweet

Revista ’’Space Energy Newsletter’’ (volumul 4, martie 1993), a publicat un articol de Walt Rosenthal, dedicat lui Floyd Sweet şi generatorului său de energie liberă. Invenţia lui Sweet, Vacuum Triode Amplifier (VTA), este extrem de simplă şi cuprinde doar doi magneţi de ferită şi două sau patru bobine fără miez. Configuraţia permite regenerarea energiei şi producerea unui excedent de 1kW la 120V şi 60Hz sub formă de electricitate utilă. Sweet se referă la această energie sub numele de ”energie negativă”. Referitor la istoria perfecţionării VTA, trebuiesc amintite caracteristicile sale antigravitaţionale, proprietăţile energiei negative şi câteva din personalităţile implicate.
Viaţa lui Floyd Sweet cuprinde încercările şi reuşitele prin care a trecut pentru a realiza un dispozitiv misterios, ce a rămas până astăzi o enigmă. Floyd a descoperit informaţiile necesare pentru a construi o maşină capabilă să furnizeze electricitate în mod gratuit, dar nu i-a oferit şi soluţiile de transpunere a acestora în practică. Au fost câteva persoane ce l-au ajutat şi încă multe altele ce l-au împiedicat. Atunci când Tom Bearden l-a întâlnit pe Floyd, dispozitivul respectiv furniza câţiva waţi de curent alternativ la tensiunea de 28 volţi. Tom a văzut în dispozitivul lui Floyd manifestarea fizică a unui principiu pe care l-a anticipat cu mulţi ani înainte, însă personal nu a proiectat sau construit niciodată un aparat capabil să valorifice respectiva sursă de energie.
Denumirea dată de Bearden procedeului de extragere a energiei libere din eter a fost de ’’mixare conjugată a 4 unde în fază’’. Sursa de energie o reprezintă energia intensă incoerentă ce este prezentă în orice punct al Universului. Diferiţi cercetători din domeniul energiei libere au dat denumiri diferite acestei energii, precum ’’energia punctului zero’’, ’’energia câmpului gravitaţional’’, ’’energie radiantă’’. Tom Bearden a denumit dispozitivul lui Floyd Sweet, ’’Vacuum Triode Amplifier’’ (VTA), generatorul transformând sub formă de electricitate doar o mică parte din energia ce există pretutindeni în mediul înconjurător.
Această energie poate fi valorificată de dispozitivele proiectate să converteasă electricitatea în lumină, căldură, lucru mecanic sau în orice altă formă de energie. Proprietăţile acestei energii, deşi sunt asemănătoare cu cele ale energiei electrice obişnuite (120V & 60Hz), sunt suficient de diferite totuşi de electricitatea convenţională, aşa încât poate fi clasificată ca un tip complet nou de energie. Se pare că este necesar un studiu amănunţit, realizat de un mare număr de experţi pentru a cataloga toate proprietăţile sale, în acelaşi mod în care oamenii de ştiinţă au procedat cu electricitatea convenţională.
Unii din cei ce au văzut lumina emanată de becurile cu incandescenţă obişnuite (120V, 100 waţi) aprinse de VTA, au remarcat că lumina emisă era diferită, mult mai fină decât cea a becurilor normale. Atunci când magneţii şi bobinele VTA alimentau sarcini de peste 1 kW, aceştia deveneau reci, atingând temperaturi cu 20o Fahrenheit sub cea a mediului ambiant, caracteristică specifică generatoarelor de energie liberă, remarcată şi de alţi inventatori precum John Bedini şi John R.R. Searl.
Cu prilejul unui experiment, atunci când au fost scurtcircuitate din greşeală firele de ieşire, s-a produs o străfulgerare extrem de luminoasă, iar sârmele s-au acoperit cu o peliculă fină de gheaţă. Din păcate, aceasta a dus şi la fisurarea unui magnet al VTA, iar maşina a încetat să mai fucţioneze. De asemenea, generatorul a încetat să funcţioneze şi în timpul unui cutremur de pământ produs în regiune şi de aceea se presupune că funcţionarea maşinii este afectată de impulsurile electromagnetice intense ce au loc în timpul mişcărilor tectonice.
Instrumentele convenţionale utilizate pentru a măsura tensiunea, curentul sau puterea funcţionează în cazul VTA doar pentru sarcini de circa 1kW; pentru valori mai mari indicaţia instrumentelor nu mai prezintă nici o precizie. Încercările lui Floyd de a utiliza formulele electrice convenţionale referitoare la numărul de spire al bobinelor, curenţii ce străbat înfăşurările şi alţi parametri, pentru a justifica valorile furnizate de generator, au fost un eşec total. A fost nevoie de stabilirea unor formule empirice pe bază de teste.
Datorită faptului că tensiunea de ieşire de circa 120 volţi nu s-a modificat la variaţiile de sarcină (au fost conectate treptat 10 becuri de 100 waţi) indică o impedanţă echivalentă internă extrem de scăzută. Sârma cu care a fost realizată bobina de ieşire, ce cuprindea câteva sute de spire, prezenta o rezistenţă considerabilă în curent continuu, fără nici o corelaţie cu lipsa de variaţie a tensiunii de ieşire pentru diferite sarcini. Se presupune că acest tip de energie ori nu circulă în interiorul firelor de cupru, ori circulaţia sa prin conductor nu produce o cădere de tensiune, caracteristică extrem de utilă atunci când se are în vedere transportul energiei.
Un aspect frustant al funcţionării VTA îl reprezintă încetarea funcţionării după o perioadă mai îndelungată, evidenţiată de scăderea tensiunii de ieşire la zero în câteva secunde. De asemenea, au existat momente de creştere a tensiunii peste 120 volţi, remarcate prin creşterea strălucirii becurilor din sarcină. Voltmetrele, ampermetrele şi wattmetrele obişnuite nu indicau însă depăşirea valorii nominale a tensiunii, ci doar scăderea sa. De cele mai multe ori, VTA menţinea aprinse mai multe becuri timp de 24 de ore. Într-o perioadă în care nu se constatase nici o întrerupere, Floyd a ieşit din camera în care era amplasat VTA după ce a măsurat o tensiune de 70 volţi. Dimineaţa următoare a observat că tensiunea revenise la 120 volţi. Noaptea următoare aceasta indica 85 volţi.
O posibilă explicaţie a acestei anomalii a fost dată într-un articol al lui E.W. Silvertooth sun titlul ’’Motion through the ether’’ în care autorul a descris un experiment efectuat cu un interferometru cu laser, ce a evidenţiat existenţa unui flux eteric care străbate Universul cu o viteză mai mare decât cea a luminii şi este orientat către Constelaţia Leului. Este posibil ca generatorul VTA a lui Floyd Sweet să fi fost sensibil la acest vector eteric.
VTA cuprinde 2 magneţi de ferită (clasa 5 sau 8) cu dimensiunile de 10x15x0,8 cm3, distanţaţi la 8 cm unul de altul, cu bobine de transmisie şi ieşire între ei. Axele bobinelor de ieşire sunt paralele liniilor magnetice de forţă dintre cei doi magneţi, iar axele celor două bobine de transmisie (sau de excitaţie) sunt orientate la 90o faţă de axa bobinelor de ieşire. Bobinele de excitaţie ale VTA pot fi controlate de tensiunea de ieşire a generatorului sau de o sursă oscilantă separată.
Se pare că ’’secretul’’ maşinii constă în procedeul ce ’’condiţionează ’’ magneţii. Acest procedeu de condiţionare determină frecvenţa de ieşire şi face ca maşina să funcţioneze. În acest mod, aceeaşi maşină poate la fel de bine să furnizeze 50 Hz sau 400 Hz. Tehnica condiţionării este însă prea nouă ca cineva să-şi poată da seama cum a fost realizată. Observarea formei de undă a tensiunii de ieşire a VTA cu ajutorul osciloscopului arată o undă sinusoidală perfectă, ce nu era în fază cu tensiunea de 60 Hz a curentului electric din reţeaua de distribuţie. VTA poate fi amorsată prin conectarea unei baterii de 9 volţi la bobinele de transmisie atunci când aparatul fucţionează în modul cu regenerare. Funcţionarea este oprită de întreruperea curentului în bobine. Generatorul ’’preferă’’ o sarcină de cel puţin 25 waţi.
Şocul electric pe care VTA îl provoacă oamenilor poate fi mai periculos decât contactul cu tensiunea unei linii convenţionale de 120 volţi & 60 Hz. Astfel, Floyd a pus din greşeală degetul său mic pe bornele de ieşire, care a îngheţat instantaneu; după ce şi-a revenit, muşchii l-au durut încă vreo două săptămâni. Mecanismul prin care ’’energia negativă’’ răceşte conductorii, dar în acelaşi timp încălzeşte filamentul becurilor nu este înţeles deloc.
Din punct de vedere constructiv, VTA cuprinde doi magneţi cu bobine dispuse paralel, despre care se presupune că au polarităţi pozitive şi negative, a căror intrare este conectată la un oscilator de 60 Hz, alimentat la o baterie de 9 volţi. Din relatările diferitor martori oculari a rezultat faptul că prototipul nu poate funcţiona constant pe perioade nelimitate. Unii sunt de părere că funcţionarea normală este perturbată de anumite fenomene externe ce împiedică funcţionarea rezonantă a dispozitivului. Rezolvarea acestei probleme poate fi sau nu posibilă, ceea ce poate duce la o serie de dificultăţi în punerea la punct a tehnologiei VTA.

Categorii: științe neconvenționale energie liberă și gratuită aparate și dispozitive free energy

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License