Știință și Tehnică

În cartea marelui om politic John Buchan, ce a trăit în Anglia începutului de secol XX, intitulată ’’Centrala de Energie’’, al cărui fragment a fost preluat de Louis Pauwels şi Jacques Bergier în lucrarea ’’Dimineaţa magicienilor’’, eroul întâlneşte din întâmplare un domn distins şi discret, care, pe tonul unei conversaţii amicale, îi dezvăluie o realitate şocantă:
’’Fireşte, sunt numeroase chei de boltă în civilizaţie, spusei eu, iar distrugerea lor i-ar provoca şi ei căderea. Dar cheile de boltă se ţin bine.’’
’’Nu cine ştie ce… Gândiţi-vă că fragilitatea maşinii creşte din zi în zi. Pe măsură ce viaţa se complică, mecanismul devine tot mai inextricabil şi în consecinţă, mai vulnerabil. Aşa-zisele voastre sancţiuni se înmulţesc atât de exagerat, că fiecare din ele este precară. În veacurile de obscurantism, era o singură mare putere: teama de Dumnezeu şi de Biserică. Astăzi aveţi o mulţime de mici divinităţi, deopotrivă delicate şi fragile, a căror întreagă forţă provine din consimţământul nostru tacit de a nu le pune în discuţie.’’
’’Uitaţi un lucru, am replicat, faptul că oamenii sunt în realitate de acord ca să menţină maşinăria în mers. Asta numeam înainte ”bunăvoinţă civilizată”.’’
’’Aţi pus degetul pe singurul punct important. Civilizaţia este o conjuraţie. La ce ar mai servi poliţia voastră dacă fiecare criminal ar găsi azil pe celălalt mal al strâmtorii, sau curţile voastre de justiţie dacă alte tribunale nu le-ar recunoaşte hotărârile? Viaţa modernă este pactul neformulat al celor ce posedă, ca să-şi menţină ei pretenţiile. Iar acest pact va fi eficace până în ziua când se va face altul care să-i despoaie.’’
’’Nu vom discuta indiscutabilul, spusei. Dar îmi închipuiam că interesul general le dictează celor mai bune spirite să participe la ceea ce numiţi o conspiraţie.’’
’’Habar n-am, rosti el lent. Să fie cu adevărat cele mai bune spirite cele ce robotesc de partea asta a pactului? Uitaţi-vă la ce face guvernul. Socotind bine, până la urmă suntem conduşi de amatori şi de oameni de mâna a doua. Metodele administraţiilor noastre ar duce la faliment orice întreprindere particulară. De metodele Parlamentului, iertaţi-mă, s-ar ruşina orice adunare de acţionari. Diriguitorii noştri se fac a dobândi pricepere prin experienţă, dar sunt departe de a o plăti ca oamenii de afaceri, iar când o dobândesc, priceperea asta, n-au curajul să o aplice. Unde vedeţi dumneavoastră atracţia, pentru un om de geniu, de a-şi vinde creierul jalnicilor noştri guvernanţi?
Şi totuşi ştiinţa este singura forţă, acum ca întotdeauna. Un mic dispozitiv mecanic va trimite flote întregi la fund. O nouă combinaţie chimică va răsturna regulile războiului. La fel şi în comerţ. Ar fi suficiente câteva modificări infime ca Marea Britanie să fie redusă la nivelul Ecuadorului sau ca să i se dea Chinei cheia bogăţiei mondiale. Şi totuşi noi nu vrem să ne gândim că aceste tulburări ar fi posibile. Luăm castelele noastre din cărţi de joc drept meterezele Universului.
’’
N-am avut niciodată darul vorbirii, dar îl admir la alţii. Un discurs de felul ăsta emana un farmec nesănătos, un fel de beţie de care aproape că ţie ruşine. M-am pomenit interesat şi pe jumătate sedus de ce spunea.
’’Staţi puţin, spusei, prima grijă a unui inventator este să-şi publice invenţia. Cum aspiră la onoruri şi la glorie, ţine să i se plătească invenţia aceasta. Ea devine parte integrantă a ştiinţei mondiale, din care tot restul se modifică în consecinţă. Aşa s-a întâmplat cu electricitatea. Numiţi civilizaţia noastră o maşină, dar ea e mult mai suplă decât o maşină. Are facultatea de adaptare a unui organism viu.’’
’’Ce spuneţi dumneavoastră ar fi adevărat dacă noua cunoaştere ar deveni cu adevărat proprietatea tuturora. Dar oare aşa stau lucrurile? Citesc din când în când prin gazete că un savant eminent a făcut o mare descoperire. O prezintă Academiei de Ştiinţe, apar despre ea articole de fond, iar fotografia lui împodobeşte ziarele. Pericolul nu vine de la omul acela. El este doar o rotiţă a maşinii, un membru al pactului. Trebuie ţinut seama însă de cei ce stau în afara pactului, artiştii descoperirilor care nu vor face uz de ştiinţa lor decât în momentul în care vor obţine efectul maxim. Credeţi-mă, cele mai mari spirite sunt în afară de ceea ce se numeşte civilizaţie.’’
Păru să şovăie o clipă şi reluă:
’’Veţi auzi pe unii spunând că submarinul a înlocuit deja cuirasatul, iar cucerirea văzduhului a abolit stăpânirea mărilor. Cel puţin aşa afirmă pesimiştii. Dar credeţi dumneavoastră că ştiinţa şi-a spus ultimul cuvânt odată cu grosolanele noastre submarine sau fragilele noastre aeroplane?’’
’’Nu mă îndoiesc că se perfecţionează, spusei, dar mijloacele de apărare vor progresa şi ele în paralel.’’
Clătină din cap.
’’Este puţin probabil. Încă de pe acum ştiinţa realizării marilor instrumente de distrugere depăşeşte cu mult posibilităţile defensive. Ceea ce vedeţi sunt pur şi simplu creaţiile unor oameni de mâna a doua, grăbiţi să cucerească gloria şi bogăţia. Adevărata ştiinţă, aceea de temut, e încă ţinută secretă. Dar credeţi-mă, domnul meu, ea există.’’
Tăcu un moment şi conturul uşor al fumului de trabuc se profilă în întuneric. Apoi îmi cită mai multe exemple, încet, ca şi cum s-ar fi temut să nu meargă prea departe. Acele exemple mi-au deschis ochii. Erau de diferite ordine: o mare catastrofă, o ruptură subită între două popoare, o boală distrugând o recoltă esenţială, un război, o epidemie. Nu le voi reproduce. Atunci n-am crezut în ele şi astăzi cred şi mai puţin. Dar erau teribil de frapante, expuse cu acel glas calm, în încăperea aceea obscură, în acea sumbră noapte de iunie. Dacă spunea adevărul, flagelurile în cauză nu erau opera naturii sau a întâmplării, ci a unei arte. Inteligenţele anonime de care vorbea, lucrând în subteran, îşi dezvăluiau din când în când puterea printr-o manifestare catastrofală. Refuzam să-l cred, dar în timp ce-şi dezvolta exemplul, arătând mersul jocului cu o precizie deosebită, n-am scos nici un cuvânt de protest.
La sfârşit mi-a revenit graiul.
’’Ce-mi descrieţi dumneavoastră este o super-anarhie. Şi totuşi ea nu duce la nimic. Cărui mobil i-ar da ascultare aceste inteligenţe?’’
Începu să râdă.
’’De unde vreţi să ştiu eu? Nu sunt decât un modest cercetător, iar în cercetările mele dau peste documente curioase. Dar n-aş putea preciza motivele. Văd doar că există nişte inteligenţe antisociale extinse. Să zicem că n-au încredere în Maşină.’’

Categorii: știință și tehnică creaturi misterioase mecanisme antice ufo

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License